Realitatea #1:

Un lucru despre care aproape nimeni nu vorbește e că viața la maturitate este aproape întotdeauna un eșec raportat la așteptările cu care creștem.

Creștem sperând că va fi tot mai bine, că vom fi tot mai independenți, că vom putea face tot mai multe, că vom avea mai mulți bani, că vom fi iubiți pentru cum suntem, necondiționat, că vom iubi și că va ține, că ne vor ieși multe, că dragostea pentru copii va umple alte goluri, că vom fi apreciați și respectați, că vom conta.

Then the life hits the fan…

Anii trec, iar lucrurile rareori se întâmplă așa. Cei mai mulți oameni doar se ofilesc, fizic și emoțional, lucru valabil și pentru cei care fac bani, copii, capătă popularitate. Îmi amintesc de niște influenserițe la Untold care băgau story-uri de ziceai că descoperiseră climaxul existențial, după care scroll-uiau pe telefon să vadă cum intră inimioarele pe Insta, cu niște figuri ce redefineau banalul.

Eșecul nu e atât sub formă materială cât emoțională. Pur și simplu nu e atâta bucurie și împlinire pe cât ne așteptam. Ba din contra. Și nu are cum să fie, căci omul e construit pe contradicții, dar despre asta am să scriu căndva… când voi coborî de pe tronul procrastinării.

Eșecul de care vorbesc, pentru mulți e profund. Și nici nu își pot da seama. Iată de ce:

Realitatea #2:

Nu am pregătire în domeniu, așa că poate nu folosesc noțiunile corect, dar ideea transmisă am multă încredere că e corectă.

O nevoie fundamentală a omului, parte din instinctul de supraviețuire, zic eu, e să aibă pace în propriu-i cap, cu sine însăși/însuși. Trebuie să creadă că el face bine, că nu el e problema, că i se cuvine. Altfel probabil am înnebuni. Chiar și cei mai mari criminali și tiranii istoriei, în sinea lor considerau că au dreptate, că li se cuvine să facă acele atrocități. Aceasta este cea mai mare limitare a speciei dpmdvd și ancora care ne ține pe loc de la a crește.

Oamenii nu pot ține pasul cu complexitatea vieții și neputând accepta că ei sunt problema, simplifică realitatea reducând-o la nivelul lor pentru a o putea suporta.

Și mai e ceva. Da, e și mai trist..

Realitatea #3:

O altă nevoie fundamentală, care atunci când roboții ne vor face toate muncile, va rămâne nesatisfăcută aruncându-ne într-o depresie la nivelul întregii populații, probabil, e nevoia de a conta, nevoia de a fi importanți. Și aici mulți oameni stau deja rău. Extraordinar de rău.

Și acum, din puterea celor 3 ingrediente: Căpitanul Dezastru Emoțional.

Cum ar fi pentru tanti Giorgica și pentru nea Nelu să accepte realitatea monstruos de urâtă: ești sărac pentru că nu ai fost în stare de mai mult și așa vei rămâne, îmbătrânești și niciodată nu vei fi mai bine, faci ceva pe care mai nimeni nu dă doi bani, într-o lume din care nu înțelegi mare lucru pentru că nu poți mai mult și care, prin complexitatea ei îți oglindește micimea? Cum să mai trăiești cu tine știind lucrurile astea, cum?!

Și aici vine răspunsul, eliberarea: alții sunt de vină!
Fake news, Brexit, Trump, anti-gay, anti-vaxx, anti-știiță, populisme, dictatori, covid nu există, toate acestea sunt consecința acestor trei probleme. Tu faci ce trebuie, dar alții ți-au răpit șansa, de aceea nu-ți merge bine.

Mai mult, când Bill Gates vrea să te cipeze ce înseamnă? Înseamnă că tu contezi! Contezi suficient de mult cât greii lumii să vrea, să aibă nevoie de ceva de la tine. Con-fuckin’-tezi!

Conspiraționismele sunt o explicație, o eliberare, o misiune care te face să contezi, care îți dă autonomie! De aceea numărul celor care cad în capcana lor va deveni copleșitor, pentru că tot mai multe vieți sunt… un non succes.

Disclaimer: informațiile prezentate constituie opinii ale autorului și nu pretind să fie o lucrare științifică.

Întristează-i și pe alții, dă share! Subscribe în subsolul paginii să ne mai „auzim”.