Pentru că unii o să aștepte grăbiți să vadă dacă e un articol despre aruncat cu noroi, iar alții dacă recomand, încep prin a spune că a fost exepriența care mi-a stârnit cele mai mixte sentimente. Per total a fost mai mult meh decât da, dar asta nu cred să fi fost valabil pentru majoritatea celor prezenți.

Un alt lucru ce e cinstit a fi spus e că am fost în 2013 la Unleash the Power Within în Londra (ediția 2019 se desfășoara pe măsura ce eu scriu aceste rânduri), deci vorbesc un pic din amintiri, dar măcar sunt taman lucrurile care rămân după ani.

Cumpărarea de bilete.

Nu m-am ocupat, eu, dar am perceput a fi genul de proces care îți creeaza FOMO (fear of missing out), acum-acum-acum ai oferta bună, după.. vezi dacă luai atunci?

Setup-ul

Se desfășoară la ExCel în Londra. Un fel de Romexpo. Glumesc, e ceva gigantic și nu comunist. Nici fancy. În sala „lui Tony” am fost vreo 5000. Cred că mai erau vreo 9 sau mai multe săli. Organizarea a fost impecabilă, nicio stridență.
NU se dă mâncare, chiar dacă am dat vreo 600 de lire pe bilet și era de vreo 12 ore ziua. În Ro, patria celor 18 feluri de mâncare la nunți, pănă și la evenimentele moka așteptăm să primim un fursec ceva #fripturiști #saynotofood #hintdragilorprieteniorganizatorideevenimente

Programul

Sunt 3 zile și jumătate și îmi amintesc cam așa:
Prima – Tony, rupe, la final e mersul pe cărbuni.
A doua zi era un „acolit” (Tony prin înregistrări mai apare), tare și ăla.
În a treia nu mai știu exact, cred că era parțial Tony, parțial alții.
A patra este despre alimentație. Spoiler: ce mănânci tu e junk și ai să îmbătrânești repede #uitătelatine #zimersicațiamzis

Ok, let’s cut the crap, despre Tony și conținut.

O lecție ce mi se pare foarte importantă, pe care eu am început să o învăț târziu (pentru că frici și complexe) și la care încă mai muncesc, e asta: ia ce e mai bun din orice situație și de la oamenii pe care-i întâlnești. Obișnuiam ca atunci când nu-mi plăcea cineva/ceva, să îl desconsider cu totul, ca și când nu era nimic bun acolo. #childishandfoolish #istilldothis Tony e exact genul de personaj pe care e ridicol să-l bagi într-o cutiuță pe care scrie NUL doar pentru că nu-ți place de el.

Tony Robbins e huge. Din numeroase unghiuri de analiză. Omul e un fenomen, are o forță și emană o energie pe care le simți, iar vocea lui strânge capacul la oala sub presiune care devine capul tău. He just fucking rocks! La vreo 55 de ani era mai viu decât sunt cei mai mulți din generația mea. #powerhouse

Conținutul, CE, mai mult sau mai puțin probat de știință (a se citi: nu cunosc cât să pot contrazice), mi s-a părut foarte mișto. Unele lucruri erau evidente, dar aveau sens, era despre nevoile umane și cum să depășești anumite bariere.
Metoda, CUM, a fost mai puțin pe gustul meu. Era cheesy fără limită, stilul american exagerat #rubbedmethwrongway.

Exercițiile.

Intenția, CE-ul, ce se voia obținut, era în continuare mișto. Am ajuns la introspecție și autosugestie. Era spre finalul zilei, deja în mine era o ruptură față de filmul în care jucam vreo 5000. Un exercițiu a fost despre a-ți aminti și retrăi intens un moment extrem de fericit din viață, iar altul despre un moment de mare suferință.

Mii de oameni râdeau isterici în hohote. Unii chiuiau, strigau de bucurie. Mi se părea ireal. Îmi puneam problema dacă sunt eu așa închis în min(t)e și sunt eu problema sau sunt într-o sectă. Acum cred că era undeva la mijloc. Exercițiul cu suferința mi-a pus capac, se tăvăleau pe jos, zbierau, plângeau în hohote. M-am simțit ca în apocalipsa cu zombie, nu exagerez, nu ironizez. Pentru mine a fost game over atunci.
Țin să subliniez ceva, dacă tot mergi la o petrecere, caută să te adaptezi, nu să stai pe margine, ca deșteptul și să cârcotești din turnul tău închipuit, de fildeș: ui la ăștia. Complexul ăsta de superioritate îl avem din plin noi românii și e o mare tâmpenie.

A urmat mersul pe cărbuni încinși. O exeperiență foarte tare!

Era în încheierea primei zile, seara în așa fel încât cărbunii deja aproape stinși să mai lumineze totuși în întuneric 😉 Și mai de efect a fost faptul că arseseră lemnele pe ziuă. Văzând, în pauze, zeci de rânduri cu foc imens îți puneai inevitabil întrebarea: fuuuck, peste ălea o să mergem noi? Și rămânei cu o tensiune care nu se stingea.

Nu știu cum e marketată treaba, dar acolo, la eveniment, nu au prezentat-o ca pe magie, ca pe meritul lui Tony, ca pe wow cum v-am transformat noi. Da, se punea problema de genul, acum după ce ați răs isteric și după ce v-ați tăvălit pe jos, sunteți gata de mers pe cărbuni, dar nimic șarlatanesc.

Ne-am descălțat și, în șir indian, am pornit mii de oameni (nu, nu puțea și da, era rece pe jos) spre parcare, unde era jarul pregătit. Acolo ne împărțeam în zeci de șiruri și trecea fiecare după cum îi venea rândul.

Experiența în sine și lecția sunt așa: deși la nivel rațional știi că e ceva super safe și îi vezi pe mulți înainte trecând peste cărbuni, organic ți-e totuși super frică. Pentru că nu e natural să faci asta, iar partea din creier responsabilă cu frica domină rațiunea. Acolo, forțat de context, trăiești un moment destul de intens de introspecție în care efectiv „vezi” cum o parte din tine zice da, #yesyoucandoitchamp, iar alta nu, #stopyoufuckin’lunatic. Și acest exercițiu e foarte, foarte tare! Și dacă și rămâi cu el (eu nu prea am rămas, dar acum că mi-am amintit..) și îți faci introspecție, care înseamnă a fi prezent, de fapt, când te cuprind fricile, cred că poți avea enorm de câștigat.

Când să-mi vină rândul, cel dinaintea mea s-a ferit și nu a mai trecut, m-am trezit brusc cu cărbunii în fața mea, moment în care frica mi-a dat o ultimă lovitură #uilaălanufitumainebun, dar nu am cedat și am trecut. 3 secunde mai târziu era gata și aveam o stare de împlinire, eram mândru de mine și happy.

Zilele 2 și 3 au fost despre Tony, dar fără el.

Din nou, metoda, CUM, nu a fost pe gustul meu. Din păcate, nici CE-ul nu prea a mai fost. Așa că nu prea mi-a rămas nimic.

Zilele 2 și 3 au fost cu acoliți care au dat-o în povești profunde. Și erau buni la asta. Buni tare! Până să ajungă la deznodământ stăteai cu inima purice, sufletul la gura, era de o intensitate greu de descris aici. Primul vorbea de mama lui bolnavă de cancer pe care a salvat-o în cele din urmă. Clișeul final era: cancer -> cansurvive!
Al doilea a vorbit despre cum a ajuns din portar/șofer mare business man, după care a pierdut tot și nu avea cum să-și întrețină familia, ți se rupea sufletul, nu exagerez, oamenii erau #amazing. În ambele cazuri salvarea venea de la Gandalf (a se citi Tony Robbins cu programele lui). De fapt zilele 2 și 3 erau mai mult upsell pentru celelalte programe ale lui Tony 🙁
Deznodământul celor 2 povești pentru mine a fost atât de josnic și de scârbos încât gustul amar nu-mi va trece vreodată.

Ziua 4 a fost despre alimentație.

A revenit Tony în forță și, indirect, ne-a explicat cum îmbătrânim accelerat mancând ce și cum mâncam noi. A povestit de un om de știință care a reușit să mențină în viață o celulă atât de mult timp încât lui i-au bătut clopotele, iar celula înca era live and kicking.
Teoria lor (cred că nu prea e probată de știință) e despre mâncarurile acide care te distrug, deci trebuie să mănânci alcalin și să bei multă apă cu lămâie.

Pe scurt, acide, deci ucigătoare sunt:
whites: făină, zahăr, lactate, orez rafinat #youseewherethisgoes
carne #doooooh
cafea
alcool
oțet

Cam tot ce mâncm noi, pe scurt. Îți rămân legume bio și pești și fructe de mare pescuite undeva departe. #deciaisămori #binepa

Alte lucruri ce merită menționate

Te puteai înscrie să primești o oră gratuită de coaching (prin telefon) cu un expert din echipa Tony. Și mai tare, intergalactic de tare, aveai cel mai mare discount posibil la Business Mastery, care costa vreo $9000 #atuncișidoaratunci, programul care îl scosese din ruină și îl ridicase la cer pe portarul/șoferul buclucaș.
Ora de coaching pe care ulterior am primit-o prin telefon a fost 100% un sales pitch pentru programele lui Tony si 0 despre mine. Și era formată din întrebările acelea ultra clișeice la care răspunsul e evident DA. Dorești să fii mai fericit? Crezi că meriți și câștigi mai mult? Ai vrea să te dezvolți personal? #bleaaaah
Printre participanți era și unul dintre speakerii motivaționali de la noi care nota cu sârguinciozitate tot. #prieteniiștiudece

Concluzii. Recomand, nu recomand?

Mi se pare #hugelesson să vezi și să înveți pe lângă program, în sine! Chiar dacă nu mi-a plăcut (a se citi #bleaah) cum au procedat, admir skillurile de comunicare, vânzare, modul de a vorbi, puterea de convingere, coerența, gesturile. Pe scurt: puterea de a crea și transmite emoție. Skill care este incredibil de important în viața de zi cu zi, iar Tony este un titan la acest capitol. #learntherightlesson!

Recomand?
Dacă banii aceia reprezintă o povară, nu cred că e cea mai bună investiție.
Dacă ești deschis la experiențe, e una care merită trită o dată.
Dacă ești într-un moment al vieții când ești jos și nu ești foarte închis în tine (deci deshis la schimbare), cred că merită să încerci.
Dacă ești ușor influențabil și vrei o schimbare cred că merită. Asta dacă nu te apuci să vinzi casa părinților ca să mergi la restul programelor.
Dacă ai așteptări uriașe, cred că mai bine stai acasă.
Daca ești de genul hater, merită numai ca să ai în ce arunca după cu noroi.

În oricare dintre cazuri, nu uita: ține așteptările jos și dacă te duci la petrecere, du-te să dansezi, nu să stai pe margine să cârcotești!

Share să afle și alții despre experiența Tony Robbins!

Subscribe în subsolul paginii, ca să ne mai „auzim”!