Georgel și Cornel sunt prieteni vechi. Au copilărit împreună în anii ’90 în Bacău. După care s-a nimerit să fie și colegi de școală. Georgel era bun la fotbal și era toată ziua afară, nu avea chef de teme, pe când Cornel era bun la mate și ținut de ai lui în casă să învețe. Un caz tipic de tocilar.
Georgel e lucrător (operator, ofițer, manager de aparat… ) la Kaufourr, iar Cornel e programator.
Georgel are o meserie pe care un om venit de pe stradă o poate și o face, direct, cu 0 minute de pregătire: își scanează produsele și le plătește la aparat.
Cornel e mers la facultate la București și a ajuns la multinațională.
Georgel are un salariu mic și statul îi mai și ia vreo 1000 de lei din el.
Cornel are un salariu mare și statul ia de pe el vreo 5000 de lei.
Meseria lui Georgel e înlocuită deja de mașini, dar Georgel își va găsi ușor altceva de muncă fiind criză pe piață. Alt job la fel de prost plătit.
10-15 ani mai târziu…
Pregătirea lui Georgel e cu totul irelevanta și trebuie ca statul să îi rezolve problema. Inclusiv financiar. Lui și, cel mai probabil și familiei lui.
Între timp, același stat are nevoie de bani și a decis că îl favoriza prea mult pe Cornel, că nu e corect față de Georgel care o duce greu și introduce impozitarea progresivă.
Oricum câștiga mult, iar la vot nu contează, numeric sunt prea puțini și nici nu merg, căci ei sunt dezamăgiți de oricine. Cei ca Georgel sunt piatra de temelie pe care s-a construit patria, bunicii noștri, oamenii simpli.
Numai că lui Cornel i se umple paharul și pleacă din țară cu cățel și purcel. Statul mai ia de la Cornel 2 bani, indirect, din ce cheltuie părinții lui, pensionari, din banii primiți de la el. Până când nu mai ia nimic…
În schimb Georgel rămâne în țară și, cum are mult timp liber, învață de la TV să devină patriot adevărat și să se împotrivească acelora care l-au adus unde este: multinaționalele lacome.
România îi plânge de milă lui Georgel că e sărman și că votează și caută și are nevoie să îi taxeze suplimentar pe cei care mai au joburi.
Până nu o să mai aibă de la cine. Și atunci nici Georgel nu o să mai aibă de la cine. Și nici unde, căci România va fi probabil locuită de chinezi.
Te-ai enervat și tu? Dă mai departe necazu’!
Subscribe în subsolul paginii ca să ne mai „auzim” 🙂
Mă găsești și pe Facebook:
Există o eroare majoră de concepție, destul de jenantă la un antreprenor: ideea că lui Georgel trebuie neapărat să-i dea o firmă ceva de făcut. Georgel poate săpa un șanț pentru canalizare la o vilă, poate monta un gard de fier forjat la o a doua vilă sau poate zugrăvi o a treia. Cunosc astfel de Georgei în România și realitatea e destul de dură: nu lui Georgel, ci lui Cornel programatorul trebuie neapărat să-i dea o firmă ceva de făcut, că altfel nu e capabil să-și asigure traiul.
În lumea IT-iștilor nu sunt prea mulți care să-și procure singuri cele necesare traiului, pentru ei carnea crește chiar în galantar la hypermaket. Dar Georgel știe să crească un porc sau niște găini și știe să și taie un porc sau niște găini. Cornel programatorul moare de foame cu găinile lângă el.
Mi se pare atât de părtinitor și departe de realitate mesajul tău încât nu am ce să-ți răspund prea clar. Din 20 de milioane de români e plin de crescători de porci și găini care își taie singuri animalele. Magazinele sunt pline doar de ITiști neputincioși. Spoiler: suntem in 2019 nu în 1919.