Pe scurt: pentru că nu au, matematic, sens. Adică sunt încercări ce contrazic realitatea. Realitatea nu acceptă să fie contrazisă așa că #faliment.

1. Afacerile care nu rezolvă o nevoie reală sau o rezolvă într-un mod neinteresant pentru clienți, eșuează.

Exemplu din viața Smart Bill: un competitor, la un moment dat, a dezvoltat o soluție de facturare care nu avea interfață grafică și în care puteai emite facturi scriind comenzi în mod text. Era un fel de întoarcere în era MS-DOS, pe când computerele aveau un ecran negru și un cursor. Cred că nu a avut nici măcar un client. #faliment.

2. Afacerile care nu au o piață suficient de mare eșuează.

Mai încet și mai chinuitor decât cele care nu rezolvă o nevoie deloc, căci mai prind niște clienți.

Exemplu: facem o platformă pentru managementul evenimentelor. Începem în România (de obicei aceasta e scuza pe care ne-o găsim pentru lipsa de curaj de a porni global) și după ne extindem.
Piața o reprezintă organizatorii de festivaluri și conferințe (nu Untold, nu săriți). Rezultatul? #faliment. De ce? Sunt prea puțini și nu au sau nu dau bani. Sec.

3. Afacerile care nu pot să fie competitive eșuează. Fie rapid, fie încet și dureros. Dar sigur.

Aici discuția e lungă, iar acesta își dorește mult să fie un articol scurt(uț). Pe scurt: e despre numere. Costuri prea mari de la furnizori, prețuri prea mici sau prea mari față de competiție, intrat prea târziu pe piață etc.

Exemplu popular acum vreo 6 ani: eMag a devenit scump, îmi fac magazin online și vând mai ieftin electronice. Rezultatul: costuri mari de la furnizori căci nu aveau volume, logistică ineficientă, brand inexistent care arde mai mulți bani pentru a converti, căci nu prezintă încredere, o platformă neoptimizată prețuri mici, combinate, garantează un #faliment de poveste.

4. Afacerile care au o execuție ineficientă eșuează.

Idee buna, time to market bun, echipă decentă, piața maricică, nevoia există. Toate premisele pentru succes? Desigur! Unde se sparg oalele? La execuție!

Fie încep să joace în filmul Marea Mocăială, fie iese foarte prost ceva important și trebuie reluat, banii se duc, entuziasmul piere, oportunitatea dispare și ea și boom, #faliment. Alte exemple pot fi: vad prost, alegerea greșită a unor oameni cheie, strategie de marketing greșită.

5. Afacerile care nu pot crește (a se citi can’t have scalability) eșuează sau rămân mici.

O tipă e super talentată și face niște chestii foarte mișto. WOW! Buba e că nu poate învăța pe alții și chiar dacă ar putea ar avea mari șanse să-i devină competitori, ba să-i mai fure clienți. Trage singura, dar baiul cel mare e că trebuie să se ocupe și de treburi administrative și de umblat după clienți și de poze și de Facebook și de Insta. Face tot mai puțin ce-i place și tot mai mult ce nu. După 2-3 ani entuziasmul devine chin. În timp unii renunță. Alții rezistă.

6. Afacerile care nu se adaptează… știm deja.

De ce? Pentru că socoteala de acasă nu se potrivește-n târg. Pentru că viteză și schimbare sunt cuvintele ce definesc vremurile în care trăim, așa că e aproape inevitabil să nu fie nevoie să te adaptezi. Mereu!

7 și 8. Pălăria care le acoperă și pantofii care le încalță pe toate:

Mă „simt metaforic” azi. Bine că nu și romantic că nu știu ce ieșea.

• Lipsa de pregătire/cultură/educație/zi-i cum vrei antreprenorială a fondatorilor.
• Lipsa banilor. Recunoști că erai super curios când o să zic de bani? Lipsa banilor e o durere mare, dar de multe ori supra-estimată de antreprenori care ar „pica” oricum la motivele de mai sus.

O poveste clasică de faliment frumos, made in Romania:

X, Y și cu Z sunt programatori și au o idee foarte tare. Nu zic nimănui de ea să nu le-o fure. Strâng niște bănuți și se apucă de treabă. 18h/zi.

Ei toți sunt tehnici și nu prea au skill-uri complementare, nici nu-și pun problema că ar fi o problemă. Viața face că oamenii noștri să nu aibă nici pregătire de business de fel, cum nu are mai nimeni la început. #life

Scot super aplicația, dar din păcate nu o prea vrea nimeni, nu cât să dea bani pe ea (în traducere: nu rezolvă o nevoie reală). Ce fac? Pivotează! Adică încearcă să o transforme în altceva conform feedbackului primit. Din cal în struț.

Statul îi „iubește” și el cu birocrație, incompetență și poate chiar corupție (mai rar).

Ar trebui să ia un om pe marketing, dar nu au nici bani și povestea lor nici nu pare foarte sexy pentru marketeri smart. Deci nu vine nimeni bun.

Încep să vorbească pe ici colo și cu potențiali investitori, iar refuzurile (întotdeauna sunt mai multe decât Da-uri) îi demoralizează și mai mult.

Timpul trece, banii și entuziasmul zboară.

Povestea ar putea continua, dar am promis că va fi scurtuț și deja cam mint. Finalul îl știi, dar îl zic oricum: #faliment.

În concluzie,

Din punctul meu de vedere, care e o opinie bine informată, dar nu un adevăr absolut, acestea sunt motivele pentru care mai toate afacerile eșuează. Oricare dintre aceste motive poate fi (și de obicei este) suficient pentru #faliment.

Statul?

Statul, această bășică puroiată, este buturuga de care ne împiedicăm toți. Sunt cazuri nefericite, tare nefericite, în care statul răstoarnă de tot afacerea, dar pentru restul există motivele de mai sus. Statul e doar un cui din sicriu, nu sicriul.
Si ce mai e statul? Marele țap ispășitor! De ce? Pentru că așa atragi simpatie și nici nu pici prost #humannature
Buba cu țapul? Nu înveți lecția din clișeul „nu e eșec, e o lecție”!!

„Eșecul suprem e să nu înveți lecția corectă din eșec!” – Mircea Căpățînă 14 martie 2019. ?

Acum pe loc mi-a venit și nu o să pot dormi de entuziasm, așa smart mi se pare!

Share, să ajungă la toată lumea, să nu mai dea nimeni faliment!

Subscribe în subsolul paginii ca să ne mai „auzim” 🙂